Femei remarcabile din secolul al XVIII-lea
De-a lungul istoriei, numeroase femei au reușit să sfideze normele și barierele impuse de societate. Contribuțiile lor au schimbat modul în care femeile erau privite, au creat oportunități pentru generațiile viitoare și au demonstrat că nimic nu este imposibil.
Cu toate acestea, am observat că îmi amintesc mult mai ușor numele bărbaților din știință, artă sau literatură, în timp ce numele femeilor îmi vin mai greu în minte, deși și ele au avut realizări importante.
Din acest motiv, am ales să încep o serie de articole despre femei remarcabile, din diferite secole, care au reușit să își facă vocea auzită într-o perioadă în care majoritatea nu aveau acces la educație sau la șanse reale de afirmare.
Laura Bassi (1711–1778) – Pionieră în știință
Laura Bassi s-a născut la Bologna, într-o familie înstărită, beneficiind de o educație privată și de sprijinul necesar pentru a-și urma pasiunea pentru știință. A început să studieze aritmetică și latină de mică, sub îndrumarea Părintelui Lorenzo Stegani, iar mai târziu tatăl său l-a angajat pe profesorul Gaetano Tacconi, medicul familiei. Acesta i-a predat matematică și filosofie și i-a prezentat pentru prima dată teoriile lui Newton.
În 1732 a devenit membră a Academiei de Științe din Bologna. În același an a susținut, în fața unui public numeros, 49 de teze filosofice, prin care și-a dovedit pregătirea și a obținut titlul de doctor, devenind prima femeie cu un doctorat în științe. A fost numită profesoară de fizică experimentală la Universitatea din Bologna, devenind prima profesoară universitară plătită din lume. Totuși, acest statut era însoțit de limitările vremii: nu îi era permis să predea claselor formate exclusiv din bărbați, susținând doar lecții publice, deschise tuturor.
În 1738 s-a căsătorit cu Giuseppe Veratti, medic și om de știință. Au avut opt copii, iar împreună și-au transformat casa într-un laborator și centru de predare, care a devenit în timp un loc de întâlnire pentru savanții și studenții din întreaga Europă. În 1745 a fost admisă în Accademia Benedettina, pe o poziție creată special pentru ea, drept recunoaștere a meritelor sale.
De-a lungul vieții, Laura Bassi a publicat lucrări și a contribuit la introducerea fizicii newtoniene în Italia. În 1776 a fost numită profesoară de fizică experimentală la Istituto delle Scienze, iar din acel moment a avut dreptul deplin să predea și să facă cercetare. Astfel, și-a confirmat statutul de pionieră într-o lume în care femeile aveau acces extrem de limitat la știință.
Angelica Kauffman (1741–1807) – Pictoriță și membră fondatoare a Royal Academy
Angelica Kauffman s-a născut în 1741, în Elveția, într-o familie de artiști. Tatăl ei, Joseph Johann Kauffman, a fost pictor și totodată primul ei profesor, iar mama sa era cântăreață. Încă din adolescență s-a dovedit a fi foarte talentată în artă și muzică, alegând în cele din urmă pictura în locul muzicii.
După moartea mamei sale, a călătorit prin Austria și Italia alături de tatăl său. Această perioadă i-a oferit șansa de a studia operele renascentiste și sculpturile antice, intrând totodată în contact cu ideile noului curent artistic: neoclasicismul. În anii petrecuți în Italia s-a remarcat ca portretistă și pictoriță de compoziții istorice, iar în 1765 a fost acceptată ca membră a prestigioasei Accademia di San Luca din Roma.
În 1766 s-a mutat la Londra, unde a început să picteze portrete ale aristocraților și intelectualilor vremii. În 1768 a fost aleasă printre membrii fondatori ai Royal Academy of Arts, alături de Mary Moser.
Alegerea de a picta scene istorice și mitologice, considerate la acea vreme cel mai „înalt” gen artistic, în care punea adesea femeile în roluri principale, a consacrat-o ca una dintre cele mai importante pictorițe ale secolului al XVIII-lea și o pionieră a neoclasicismului.
Printre lucrările sale celebre se numără Cornelia, mama Gracchilor, Telemachus și nimfele Calipsei, precum și numeroase portrete ale unor figuri marcante, printre care Johann Joachim Winckelmann.
Mary Wollstonecraft (1759–1797) – Pionieră a drepturilor femeilor
Mary Wollstonecraft s-a născut în 1759, la Londra, într-o familie de clasă mijlocie, crescând într-un mediu marcat de abuzurile tatălui asupra mamei sale. Nemulțumită de lipsa de oportunități pentru femei, a învățat singură prin lecturi, susținând cu îndrăzneală că femeile sunt la fel de capabile de rațiune ca bărbații, diferența constând doar în lipsa de educație.
Împreună cu sora ei și prietena sa, Fanny Blood, a deschis o școală pentru fete la Newington Green, însă aceasta nu a rezistat mult timp, deoarece Fanny a murit în urma complicațiilor apărute în timpul nașterii. Totuși, în această perioadă Mary a început să scrie, primele sale lucrări vizând moralitatea, educația și creșterea copiilor, pe care le considera cheia schimbării societății. A publicat volume precum Thoughts on the Education of Daughters, Mary: A Fiction și Original Stories from Real Life, dar și traduceri și recenzii, pentru a-și păstra independența financiară.
În 1790 a publicat A Vindication of the Rights of Men, ca răspuns la Reflections on the Revolution in France de Edmund Burke, lucrare în care a criticat aristocrația și normele sociale. Succesul acestei cărți a pregătit terenul pentru următoarea sa operă, A Vindication of the Rights of Woman (1792), una dintre cele mai importante lucrări din istoria feminismului. În ea, Wollstonecraft argumenta că educația este esențială pentru egalitatea femeilor și pentru participarea lor deplină în societate, contestând ideea că rolul femeilor se limitează la spațiul domestic.
Viața ei personală a fost adesea marcată de dificultăți, dar ideile sale au inspirat generații întregi. Mary Wollstonecraft a murit în 1797, la doar 38 de ani, la puțin timp după nașterea fiicei sale, Mary Wollstonecraft Godwin Shelley, viitoarea autoare a celebrului roman Frankenstein. Aceste trei povești sunt doar o mică parte dintr-un adevăr mult mai amplu: femeile au fost mereu prezente în știință, artă și filozofie, chiar dacă numele lor au fost adesea trecute cu vederea. Laura Bassi, Angelica Kauffman și Mary Wollstonecraft au demonstrat că talentul și inteligența nu au gen și că barierele impuse de societate pot fi depășite.
