„O femeie de 23 de ani, însărcinată în 24 de săptămâni, a fost împușcată de fostul său iubit.”
„O femeie a fost ucisă de către concubinul ei cu zeci de lovituri de cuțit.”
„Bărbatul din Prahova care și-a ucis soția, mamă a trei copii, anunțase prin sat că o va omorî.”
„O mamă cu trei copii a fost omorâtă de soțul ei, în timp ce erau la masă. Bărbatul și-ar fi ieșit din minți pentru că tinerei de 27 de ani îi suna telefonul prea des.”
„Tânăra de 22 de ani, omorâtă cu toporul de iubit, era însărcinată. Atacul a avut loc în fața mamei ei și a celor doi copii ai femeii.”
„Femeia din Călărași, înjunghiată de fostul partener, ceruse ordin de protecție de la poliție.”
Aceste titluri nu sunt excepții; sunt doar câteva dintre crimele împotriva femeilor din anul 2025. Ce facem când femicidul devine o rutină?
Ce este femicidul?
Femicidul este uciderea intenționată a unei femei, din cauza faptului că este femeie. Este diferit de omucidere, unde motivația poate să nu fie legată de gen. Este punctul final al unui lanț de violență care începe adesea cu amenințări și abuzuri și ajunge, în cele din urmă, la crimă.
Acest fenomen nu este doar o tragedie personală; este rezultatul unei societăți care minimalizează violența, ignoră avertismentele și pune responsabilitatea supraviețuirii pe umerii victimelor.
Realitatea în cifre
Conform Poliției Române, în primele șapte luni ale anului 2025, polițiștii au emis 7.520 de ordine de protecție provizorii, dintre care 2.929 au fost transformate în ordine de protecție de către instanțele de judecată.
Polițiștii au intervenit la 27.676 de cazuri de violență domestică, dintre care 15.388 în mediul urban și 12.267 în mediul rural.
Cu toate acestea, de la începutul anului au fost omorâte peste 30 de femei, multe dintre ele având ordine de protecție. Femei care au sunat la poliție, care au cerut ajutor și care au sperat că legea le va proteja.
În fiecare zi, femeile sunt discreditate, blamate, puse la colț de cei care ar trebui să le apere: judecători care emit ordine de protecție și… atât; polițiști care nu te ascultă, nu te cred și, cel mai grav, nu te apără.
În fiecare zi, femeile se confruntă cu un sistem care oferă o hârtie, o simplă foaie care nu oprește pumnii, insultele sau amenințările. Învățăm femeile să se protejeze, dar nu le protejăm. Învățăm femeile cum să se comporte, dar nu și bărbații.
Scuzăm agresorul, judecăm victima
Judecăm victima după jobul ei, după ce purta, după ce a făcut sau nu a făcut, dacă a enervat bărbatul, dacă a fost „prea curajoasă” sau „prea îndrăzneață”. Pedepsim femeile pentru că nu sunt victimele perfecte, dar nu pedepsim bărbații pentru crimele comise.
Această judecată culturală perpetuează violența, deoarece transmite mesajul că doar unele femei „merită” să fie protejate. Restul, nu.
Violența domestică nu este „ceva ce se întâmplă doar unor persoane”. Este realitatea zilnică a mii de femei din România, femei care trăiesc în tăcere și în frică, din cauza lipsei de opțiuni și de sprijin.
Fiecare femeie ucisă avea un nume, o viață, o poveste. În presă, va rămâne doar un titlu: „O femeie a fost ucisă…”. Dar nu trebuie să uităm că în spatele fiecărui titlu există o femeie care a cerut ajutor și a fost ignorată.
Nu vom schimba nimic atâta timp cât continuăm să ne întrebăm ce-a făcut victima, în loc să ne întrebăm ce putem face noi, ca societate, pentru a o proteja. Atâta timp cât privim violența ca pe o „problemă de familie” și nu ca pe o urgență socială. Atât timp cât tratăm femeile ca fiind vinovate pentru abuzul trăit.
